Munca lui Cristi la contul său, @foodofbucharest, se poate vedea de la prima accesare pe profilul de Instagram, nu degeaba a fost și premiat anul trecut la Webstock, la categoria best use of photography. Vă sfătuiesc să îl urmăriți, mai ales dacă sunteți mari amatori de a descoperi noi locuri faine de ieșit în oraș.

1. De când te-ai apucat de Instagram şi de ce?

De Instagram „pe persoană fizică”, ca să spun așa, prin 2010, însă contul @foodofbucharest l-am făcut la începutul lui 2015. Initial am făcut-o din curiozitate, era ceva nou, începea trendul. Doream să postez ce găteam, pentru că îmi place mult să gătesc și, implicit să mănânc. Mai târziu am început să descopăr tot felul de restaurante și cafenele cool care se deschideau în București și am început să împărtășesc cu ceilalți aceste locații noi.

Comunitatea a crescut și mi-am dat seama că cei care mă urmăreau descopereau și ei, la rândul lor, locuri noi. Așa că am încurajat folosirea hashtag-ului #foodofbucharest și, pe lângă locurile în care mergeam eu, să îi repostez, devenind, astfel, cel mai mare cont de acest gen de la noi.

2. Fotografiezi ceva anume sau orice ţi se pare interesant?

Fotografiez doar ceea ce îmi place, ceea ce cred că va fi perceput ca ceva delicios de către creierul uman. Pentru contul meu, fotografia este limbajul universal care trebuie să fie valabil pentru toți, dar care să atragă atenția, să surprindă și să îndemne la visare sau degustare. Nu fac și nu repostez poze care nu mi se par frumoase, armonioase, „delicioase”.

Recent am descoperit pasiunea pentru “fotografia la înalțime” și am lansat contul @aeropicro , dar încerc să păstrez o frecvență decentă de postare și pe contul personal, @cristidandes.

3. Cu ce fotografiezi, camera sau telefonul?

Folosesc atât telefonul, cât și un aparat foto potrivit pentru asta, Panasonic TZ100.

4. Care sunt aplicaţiile pe care le foloseşti pentru editarea fotografiilor înainte să le uploadezi pe Instagram?

Sunt foarte atent la tot ce lansează Instagramul în materie de filtre, elemente noi pe instastory și lucruri care ajută la creșterea notorietății și construirii unei semnături propri. Folosesc, însă, și câteva aplicații „ca tot omul”, în ultima vreme exclusiv Snapseed.

5. Cine sunt Instagrammerii tăi preferaţi şi de ce?

Sunt pasionat de multe alte lucruri, nu doar de mâncare, deși știu că poate nu las impresia. Urmăresc din domenii variate: travel, tech, drone, food și lifestyle – gbuhnici, veftenieadrian.dan.ro, matei_edu, psihotrop, olegcricket, jamieoliver, losangelesconfidential, etc.