Instagram e prin definiţie o aplicaţie care stă (sau ar trebui sa stea) sub radicalul unei doze mari de spontaneitate. Treaba asta însă nu funcționează mereu. Nu are cum când trăim într-o lume cu calendare și agende sufocant de aglomerate.

M-am trezit în situația asta nu o dată, de mai multe ori decât mi-ar plăcea să recunosc. Am mai spus-o – nu mă-mpac mereu prea bine cu planificarea timpului, dar învăț. E mai greu când încerci să le-mpaci cumva pe toate. Unde mai pui că mi-am pierdut și ceasul – ceas care de fapt de vreo câteva luni încoace arată mereu ora 11. Și dac-aș vrea să mă “scot”, aș putea da vina pe factori externi care depind sau nu în totalitate de mine (de la deadline-uri la programări la dentist, de la întâlniri până la ultimul episod din Game of Thrones). Cert e că pe orice motiv m-aș sprijini, munca tot trebuie vreau să o duc la capăt.

Ahh, weekend, you’re finally here! Can’t really stress how much I’ve waited for you. #tgif

A photo posted by Alisa Anton (@alisaanton) on

Cum stă scris colo’ sus pe Cetățuie-n Cluj – Așa, și? Nu era vorba despre altceva cu Instagram-ul? Nu de-aia scoatem din buzunare telefoane care, vorba aia, ne-au scăpat de orele când așteptam impacientați să ne developeze nenea filmul? Nu ăsta e scopul Instagram-ului – să ne transmitem instant creativitatea? “I’ll usually throw some ideas of locations and then go and shoot whatever comes to mind.” @fred_gonz

Exceptând cazurile în care abundă zilele de vacanță și creativitatea-mi umblă neliniștită prin degete de nu mă mai pot opri din pozat și imaginat, am și zile proaste când tre să trag din inspirație ca din sucul de portocale de pe fundul paharului (slurp slurp). Și ca să n-ajung în situații cu lipsă de conținut, profit de zile sau ore libere când pot edita in voie. Mai mult, I bow to the greatness of Dropbox! N-aș putea funcționa fără. Încarc acolo (la începutul săptămânii uneori) vreo 4,5 poze și m-asigur astfel că pot posta de oriunde și oricând. Adică mă lipsesc de orice scuză sau impediment.

instagramology photo alisa anton

Trișez? Planificarea asta forțează cumva flow-ul postărilor și al creativității? Definitely maybe. Aștept sfaturi. Despre sau dacă să-mi planific mai bine postările, și mai ales despre cum să nu-mi uit ceasuri prin camere de hotel.