Orădeni (și nu numai) pasionați de fotografie, ne vedem sâmbătă, 25 martie, la o cafea?

E weekend-ul World Wide Instameet 2017 – o mișcare creativ-socială à la Instagram care adună grupuri de instagrammeri din întreaga lume cu scopul de a crea împreună și a aprofunda legături create strict din double taps și follows.

Astfel, organizăm și noi Instameet-ul pentru comunitatea de instagrammeri din Oradea. Ce-i drept, un grup mai restrâns, dar scopul unei asemeni reuniuni e tocmai acesta: să creștem prin a ne cunoaște unul pe altul.

Fie că-ți folosești contul în scop personal sau business, sau ești doar interesat de ceea ce reprezintă universul Instagram, e loc pentru toată lumea. Se lasă cu oameni faini, discuții despre creativitate, și o plimbare pe străzile orașului unde vom încerca să surprindem cadre menite să promoveze Oradea.

Ne întâlnim la Ristretto, o luăm la pas prin oraș, și încheiem la cetate, într-un loc mai altfel. Promit c-o să vă placă!

Cu cine ne vedem deci?

P.S: Să nu ne pierdem conținutul prin mulțime, folosim hashtag-ul #WWIM15_Oradea.

____________________

Text scris de Alisa Anton