Știu că a trecut ceva vreme de când nu am mai postat nici un portret de instagrammer, însă de data asta am reușit să o intervievez pe Sabina Borzaș.

Prima oară ne-am întâlnit la un instameet organizat de Victor Petric la Fabrica de Pensule. Așa că am rugat-o să îmi răspundă la întrebările deja bine cunoscute de cititorii Instagramology atunci când vine vorba de “Portret de instagrammer” ca să o cunoască lumea mai bine și să ne spună povestea din spatele contului ei de instagram și munca pe care o depune.

Așa că scoateți un dop de plută (după vorba tovarășului Tudoran) și citiți acest interviu!

1. De când te-ai apucat de Instagram şi de ce?

Am inceput sa postez pe Instagram in septembrie 2013. Am pus 2 poze intr-o zi, apoi gata.
Sora mea, care avea Instagram de cateva luni imi tot zicea cat e de tare aceasta aplicatie, insa eu nu o luam in seama. Am mai postat dupa 4 luni…

A photo posted by STAYFRESH.RO (@sabinaborzas) on

Incepand cu vara anului 2014 am inceput sa postez mai des. Postam cam tot ce mancam intr-o zi, fiindca incepuse sa-mi placa aranjatul farfuriilor pe masa. :)
Odata cu mutarea in Spania, in decembrie 2014, am considerat ca e timpul sa fiu mai aproape de cunoscutii mei si nu numai, prin poze cu minunatul oras Valencia.
In ianuarie 2015 am inceput un blog de food&travel&lifestyle. – stayfresh.ro
Nu as putea spune ca numarul urmaritorilor mei a crescut brusc, odata cu lansarea blogului, doar ca pozele mele au devenit mai bune.
Schimbarea majora, care mi-a adus si foarte multi urmaritori, a venit in luna februarie a acestui an.
Imi sparsesem telefonul si eram nevoita sa-l folosesc pe cel al prietenului meu. Cand am vazut cat de buna e calitatea pozelor facute cu acest telefon, mi-am propus sa trec la alt nivel, sa postez doar poze scoase din aparatul foto.
Tot din primavara acestui an am inceput si sa postez zilnic, in general seara, cand majoritatea celor care ma urmaresc sunt online.
Cred ca singura frustrare, asa mica, mica, e cand vad persoane cu 15K sau si mai mult si cate 100-300 likes la poze. E trist si funny, in acelasi timp.


2. Fotografiezi ceva anume sau orice ţi se pare interesant?

De peste 8 luni, merg pe structura: 2 poze din categoria FOOD, urmate de 1 poza din categoria TRAVEL, astfel, totul e foarte clean.
Cel mai mult imi place sa fotografiez mancarea, bineinteles. Imi place sa inspir oamenii spre un mod de viata cat mai sanatos, in ceea ce priveste alimentatia, de aceea majoritatea pozelor prezinta un fel de mancare, simplu de preparat, incadrat de fllori, frunze, crengi, pene, carti, cani sau ce mai gasesc prin casa.

A photo posted by STAYFRESH.RO (@sabinaborzas) on

Inspiratia imi vine, de cele mai multe ori, de pe Instagram. Vad anumite ingrediente in poze si brusc ma gandesc ce altceva as putea face eu cu acel ingredient si cum l-as putea face sa arate mai bine intr-o viitoare poza.


3. Care sunt aplicaţiile pe care le foloseşti pentru editarea fotografiilor înainte să le uploadezi pe Instagram?

Am observat ca lumea foloseste VSCO. Eu probabil am vreo 5 poze editate cu acel program. Dupa cum spuneam si mai sus, sunt foarte reticenta in privinta aplicatiilor, fie ele vechi sau noi.

Majoritatea pozelor le editez in Photoshop, pe Mac, apoi le trimit prin mail pe telefon si abia apoi ajung pe Instagram. Imi place sa ma semnez pe toate pozele pe care le fac, de aceea pozele trec in primul rand prin Photoshop. Inainte de a le posta, ma joc putin in Instagram cu lumina, sharpen’ul si de foarte multe ori folosesc turcuoazul, intr-o mai mica sau mai mare masura.


4. Cine sunt Instagrammerii tăi preferaţi şi de ce?

Imi plac fooarte multi instagrammeri, atat din Romania, cat si de afara. In general, urmaresc oamenii care au lucruri in comun cu mine, ii urmaresc si ii admir pe cei care calatoresc si pe toate fetele care posteaza #flatlays cu food. Un exemplu in acest sens ar fi @minimaliving.
In ultimul timp am un “crush” pentru instagrammerii care calatoresc mult, foarte mult. Printre preferati mei se afla: @gypsea_lust, @doyoutravel si @sam_kolder.

A photo posted by STAYFRESH.RO (@sabinaborzas) on

La capitolul instagrammeri romani imi place @alexandrudrg, pentru ca surprinde in pozele lui Romania in toata frumusetea ei, iar pozele facute prin Europa sunt la fel de frumoase.
Imi place sa ma uit pe InstaStories la @alexiaudriste, fiindca filmeaza de multe ori cand deseneaza + are pisici. Face niste ilustratii minunate.
@alexandrudon a inceput sa aiba poze din ce in ce mai frumoase. Eu sunt fana #droneshots si ma bucur ca pot vedea prin feed’ul sau astfel de poze.
Tot din Romania imi place mult @herbs_and_roots, chiar daca posteaza foarte rar in ultimul timp.
Doi romani, care nu locuiesc in Romania, dar imi plac sunt:
@ana_mariazap – locuieste in Italia si posteaza #dreamyfood
@alexandrucostin – locuieste in Spania si posteaza poze foarte frumoase din Barcelona.
Instagrammeri care opteaza pentru #travelposts ma insipira intotdeauna sa ies mai mult, sa incerc sa descopar mai mult si sa aduc oamenii mai aproape de locurile in care calatoresc.
Instagrammeri care merg pe #foodposts ma inspira sa creez mai mult, sa incerc mai multe retete, sa combin ingrediente intr-un mod indraznet.

A photo posted by STAYFRESH.RO (@sabinaborzas) on

A photo posted by STAYFRESH.RO (@sabinaborzas) on

A photo posted by STAYFRESH.RO (@sabinaborzas) on

A photo posted by STAYFRESH.RO (@sabinaborzas) on

A photo posted by STAYFRESH.RO (@sabinaborzas) on