În urmă cu 10 ani am lansat primul meu blog și am scris primul articol. Pe atunci nu aveam nici un habar de ce înseamnă blogging, content marketing, social media sau Instagram (bine, pe vremea aia nici nu exista Instagram pentru că a fost lansat în Octombrie 2010). Dar anii au trecut și unul dintre motivele mele principale pentru care încă scriu pe blog este că mi-am propus să împărtășesc din experiența mea pe Internet și social media.

Iar pentru acest motiv încă țin Instagramology în picioare și încerc să-l fac o sursă importantă pentru oricine este interesat de Instagram.

Te invit la Școala de Beauty Vlogging by L’Oreal Paris!

Apreciez companiile care își fac strategia long term și investesc în viitoarea generație. Iar pentru asta am acceptat ca să mă alătur echipei de profesori care vor preda în Școala de Beauty Vlogging by L’Oreal Paris

Ce este această școală?

Timp de 4 săptămâni cursanții vor intra într-un proces de învățare. Nu trebuie să meargă la școală și să stea în bănci pentru că totul se întâmplă pe o platformă online dedicată profesorilor și cursanților.

Fiecare săptămână va avea o temă specifică, fiind predată de un profesor specializat. Cursurile vor ține aproximativ 60 de minute și la final va exista o temă pe care cursanții vor trebui să o rezolve.

Vor exista și premii săptămânale iar la finalul școlii se va desemna marele câștigător.

Ce cursuri vor fi?

  • Photo: Vom discuta despre tehnică photo, editare, compoziție, perspectivă și cum să-ți construiești identitatea & strategia vizuală. Profesori: Vlad Eftenie și Robert Katai
  • Video: Vei învăța despre tehnică video, programe de editare, lumini și cum să promovezi un vlog pe Youtube. Profesori: Sorin Apavaloaie și Ana Sipciu
  • Make-up tutorials: Vei învăța despre:pașii esențiali în realizarea unui tutorial de machiaj, scenariu & decor de filmare. Profesori: Ioana Goodwin și Maciej Bernacki
  • Video product review: Vei învăța despre cum sa te documentezi înainte de realizarea unui review de produs, cum să prezinți un produs de beauty și cum să îi faci o recenzie. Profesori: Sânziana Negru și Alice Bursuc

Data limită de înscriere este joi, 07 septembrie 2017, ora 12:00 și sunt doar 30 de locuri disponibile. Deci ar cam trebui să vă grăbiți dacă vreți să prindeți locuri.

Fără prea multe discuții și detalii, aici este link-ul pe care trebuie să-l accesați ca să vă înscrieți și să aflați alte informații.

Deci, cu cine mă văd la curs?

A post shared by Robert Katai (@katairobi) on