În esență, ele sunt lucruri simple de reținut, dar greu de pus în practică. Folosesc Instagram zilnic de prin 2011, un an în care aplicația era necunoscută și dădeai din greșeală de ea în App Store. De atunci și până acum am folosit-o atât ca și user simplu, cât și ca marketer și om de comunicare în numele clienților. Asfel că de-a lungul timpului am învățat din propriile greșeli și succese care sunt lucurile esențiale pe care trebuie să le bifezi înainte de a te apuca să administrezi un cont de Instagram, mai ales dacă o faci în numele clientului sau brandului al cărui angajat ești.

Crede-mă că nu am nicio problemă să-ți spun că faci poze execrabile. Ăsta e și motivul principal pentru care m-am hotărât să aștern rândurile de față. Un cont de Instagram înseamnă să-ți dai silința să produci micro-content ușor de digerat, plăcut la vedere și chiar la atingere. Da, trebuie să atingi poza ca să îți exprimi like-ul.

1. Află dacă ai viziune și simț artistic

Instagram este o rețea care, în mare, a adunat fotografi amatori ce iubesc ideea de a face poze extrem de reușite cu telefonul. Nu are sens să te minți dacă pozele tale par a fi aruncate acolo așa, de umplutură, pentru că nu te va băga nimeni în seamă. Userii Instagram sunt exagerat de selectivi și urmăresc doar conturile care îndeplinesc criterii de bun simț estetic. Dacă nu ai simț artistic, nu-i nicio rușine. Nu putem fi buni la toate. Cultivă-ți-l, că se poate. Caută useri sau cere recomandări pentru unii buni, studiază-i, vezi tutoriale despre ABC-ul fotografiei, învață ce-i aia o compoziție sau încadrare, set up de platou, ce înseamnă filtre foto și cum să le aplici și… testează!

Dacă nu reușești nici așa să faci poze bune, eu zic că n-are sens să te mai chinui. Lasă pe altcineva să se ocupe de asta.

 

2. Cumpără-ți un telefon cu o cameră bună

 

Dacă ai descoperit că ai viziune și când te uiți în jur vezi doar scene bune de fotografiat, atunci treci la următorul nivel și începe prin a compara modele de telefoane pe piață. Învață ce înseamnă fiecare specificație tehnică de natură software și harware, obișnuiește-te cu idee că megapixelii contează mai puțin decât ai crede, apoi stabilește-ți un buget pe care ești dispus să-l aloci pentru noul terminal. Vrei, nu vrei, e ca-n lumea fotografilor. Un aparat scump nu te face fotograf, dar cu siguranță un fotograf cu aparat scump poate face minuni.

Eu folosesc iPhone 6 Plus. Când l-am ales am țintit șase lucuri importante: cameră foto, bateria, mărimea ecranului, stabilitatea software și harware, capacitatea de stocare și ecosistemul de accesorii din jurul său (trepiede, lentile, aplicații ș.a.m.d.). Până acum am folosit cu precădere iPhone 4, iPhone 5 și Huawei Ascend P6, dar am testat multe teminale de-ale prietenilor, însă tot nu au aceeași rezonanță pentru mine ca și cele produse de Apple.

Odată ce ai cumpărat noul telefon, testează-l în toate condițiile posibile și învață-i comportamentul. Află cum scoate pozele în lumină bună, slabă, caldă, rece etc. În momentul în care vezi scena care trebuie fotografiată, ar fi bine să știi din ce unghi să pozezi ca să nu pierzi totul până când te hotărăști care e cea mai bună poziție.

 

 

 

3. Testează și cumpără aplicații, construiește un ecosistem în jurul telefonului

Este foarte important ca, odată ce ai trecut de primele 2 puncte enumerate mai sus, să începi să-ți conturezi un buget pentru aplicații și să-ți aloci timp pentru a le testa. Există o pleiadă de aplicații și crede-mă că odată ce ai început să te joci cu ele, să decizi care-s pentru stilul tău și care te ajută la editarea pozelor pentru contul pe care-l administrezi, o să înțelegi de ce-ți recomand buget și timp. Merită efortul. Poți să editezi fotografii în timp record, să le comunici rapid pe rețele sau să ilustrezi articole pe blog sau, de ce nu, dacă ești jurnalist, în ziar.

Filtrele native de Instagram nu mai sunt suficiente, deși eu m-am încăpățânat foarte mult să le folosesc doar pe ele.

Alocă-ți bani și pentru trepied sau lentile adiționale. Ajută și ele mai mult decât crezi.

 

 

Cuvânt de încheiere

Despre aplicații, accesorii și chiar telefoane vom vorbi în viitorul apropiat. Dacă vrei să produci micro-content la un nivel cât mai profesional, eu declar pe propria-mi răspundere că e bine să-mi urmezi sfaturile. Telefonul din buzunarul tău e mai puternic decât crezi, așa că nu văd de ce n-ai face tot posibilul să scoți ce-i mai bun din el.

Dacă ești marketer sau om de comunicare, ar fi bine să-ți dai silința să produci poze foarte bune, mai ales dacă trebuie să lucrezi pentru clienți, întrucât ai o responsabilitate foarte mare față de ei și imaginea lor.

Un cont prost de Instagram înseamnă o bilă neagră pentru client, și apoi pentru tine.