În momentul de faţă am 5 telefoane în casă, fiecare de o generaţie diferită şi cu uz diferit. De la aproape cel mai bun telefon de pe piaţăîn momentul de faţă până la eroul trecutului care în momentul de faţă a fost şters de pe faţa pământului, fiind înghiţit de un gigantic. Şi cred că fiecare telefon îşi are menirea lui pentru moment. Aşa cum dragul de HTC Wildfire S şi-a avut menirea de a-mi deschide drumul în Instagram până la iPhone-ul pe care încă-l descopăr în fiecare zi.

Ce se întâmplă cu telefoanele pe care nu le mai folosim?

Ce se întâmplă cu acele telefoane vechi, pricăjite şi uzate pe care nu le mai putem folosim? Unii şi-au confecţionat o cutie unde îşi ascund toate lucrurile iar de la alţii am înţeles că există o întreagă ierarhie în familie. De la soţ ajunge la soţie iar de la soţie ajunge la primul copil şi apoi la al doilea copil. Şi acesta ar fi traseul unui telefon mobil în familie.

Dar cum ar fi să faci o faptă bună cu telefonul pe care nu-l mai foloseşti?

SaptamanaVoluntariatului_kv-01-300x187Compania Orange a venit cu soluţia – reciclarea telefoanelor mobile aduce 3 Euro/telefon pentru YouthBank (mai multe informaţii despre proiect aici). Astfel,vă invit până în 14 noiembrie la Orange Shop (oricare din ţară) pentru a dona un telefon mobil de care nu mai aveţi nevoie şi să puneţi umărul la a face o faptă bună.

„Organizaţia noastră continua colaborarea pe care o are cu Orange. Ne bucură faptul că Orange Romania dorește să investească în tinerii din programul nostru, tineri care peste ani vor deveni lideri ai comunității”, Raluca Tripa, Coordonator Comunicare YouthBank România.

Strigare către naţiune

Hai să ne organizăm pe săptămâna viitoare, joi 13 noiembrie, ora 15:00, Piaţa Unirii nr. 6 Cluj-Napoca şi să ne întâlnim, să donăm acele telefoane mobile aruncate undeva într-o cutie sau într-un colţ de cameră şi apoi să facem o plimbare, poate chiar să tragem nişte cadre şi să ne ascundem într-un local la o poveste.

Cum vă sună provocarea? Cine vrea să mi se alăture aştept comentariul de confirmare la această postare.

[Update] Angajaţii Orange împreună cu susţinătorii din cadrul comunităţii au reciclat, în două săptămâni, 1.161 de telefoane şi dispozitive mobile, pentru a susţine programul YouthBank. Prin proiectul “Săptâmana Voluntariatului”, Orange a donat 3 euro către YouthBank, pentru fiecare telefon şi dispozitiv mobil reciclat. Astfel, s-au strâns peste 3.200 de euro, suma care va finanţa în 2015 activităţile tinerilor liceeni care s-au implicat în proiect.