Cred că una dintre cele mai mari provocări pe care un instagrammer le are=este să găsească unghiul/momentul PERFECT pentru fotografie. Şi chiar dacă există creativitate şi originalitate, de multe ori se întâmplă ca unghiul preferat sau momentul vânat să nu se ridice la nivelul aşteptărilor.

Instagrammerului îi place să călătorească, să exploreze, să găsească locuri frumoase şi să întâlnească oameni interesanţi, care spun o poveste. Am văzut instagrammeri care forţează limite doar pentru a putea fotografia acel cadru dorit.

Aşadar, fotografiatul cu telefonul nu este un lucru atât uşor, precum o cred alţii.

Şi-atunci întrebarea mea e în felul următor: De ce există conturi precum @mydayincj sau @ig_romania care preiau fotografiile altora şi le uploadează pe contul lor? Întrebarea persistă, chiar dacă declară sursa şi folosesc cam aceleaşi hashtag-uri locale (de exemplu #viataincluj).

Primul cont pe care l-am descoperit cu acest obicei era @romania_magica, dar oamenii din spatele proiectului nu s-au oprit aici şi au dus brandul mai departe. Aşa că Denis a făcut un site mişto, www.romaniamagica.ro, care vorbeşte despre proiect și unde recomandă locuri magice din România; a făcut un eveniment cu bloggeri şi instagrammeri #lahorezu.

Desigur, poate că ar fi de condamnat că şi ei fac la fel ca mulţi alţii, preiau fotografiile altora şi-l pun pe contul lor, chiar dacă menţionează sursa. Dar parcă “România Magică” are un scop, face acest lucru cu motivaţia de a aduna într-un singur loc toate descoperirile magice din România ; e altceva decât conturile de sus menţionate. Şi apropo, numele “România Magică” este senzaţional – Denis, ţi-am ridicat mingea la fileu :)

Aşadar, ce părere aveţi despre conturile care iau fotografiile altor instagrammeri şi le uploadează pe contul lor? Este ok? Nu este ok? Este etic? Ce ar trebui să facem cu ele?