Când ajungi să descoperi că Instagram e mai mult decât o simplă reţea de socializare unde uploadezi fotografii şi dai like-uri vei realiza că ai în mână un tool de comunicare eficient şi simplu.

Până acum am aflat că Instagram e bun la concursuri (exemplu), customer care (exemplu), interviuri (exemplu) movie teasing (exemplu) şi spoturi video (exemplu).

Dar ştiaţi că pe Instagram poţi da şi anunţuri de angajare? Şi până la urmă dintr-un anunţ de angajare poţi face o campanie în toată regula. Well…e şi normal să te foloseşti de orice mod de comunicare.

Cei de la Nivea au lansat împreună cu agenţia AKQA campania #interngram

Ce este #interngram?

Este o campanie de recrutare pe Instagram a 3 interni pentru un intership plătit timp de 6 luni unde vor lucra cot la cot cu agenţia de digital AKQA pe contul Nivea. Iar dacă internii se mişcă bine atunci e posibil să fie şi un job opportunity pentru ei.

Mecanismul campaniei

Participantul trebuie să uploadeze pe instagram fotografii şi/sau video cu hashtag-ul #interngram şi #nivea şi să demonstreze următoarele 3 calităţi: expressing creativity, showing confidence and proving pace.

Regulile au fost simple şi la obiect:

1. Use your Camera
2. #Interngram it – hashtag-ul care poate fi monitorizat (de asemenea au introdus şi hashtag-ul de brand #nivea)
3. Follow the @niveainterngram account, – pentru a se conecta cu participanţii iar câştigătorii să fie anunţaţi direct pe Instagram sursa

S-a desemnat şi un juriu care va alege cele mai bune fotografii iar cei care vor merge mai departe vor fi anunţaţi prin direct message de către Nivea.

Comunicarea campaniei

Pentru a putea fi la curent cu noutăţile campaniei trebuia să urmăreşti contul lor de instagram @niveainterngram.

S-a lansat site-ul oficial al campaniei – www.interngram.tumblr.com –  de recrutare care este un simplu tumblr (acum sper că înţelege lumea de ce militez eu pentru folosirea site-urilor tumblr când vine vorba de campaniile pe Instagram) unde se găsesc toate informaţiile necesare (despre internship, juriu, apply şi chiar şi un suvivial kit). Pentru a avea un impact mai mare şi-au promovat campania şi pe celelalte canale de comunicare (exemplu)

Hashtag-ul #interngram a adunat 1170 de fotografii.

Chiar dacă e o campanie bună de recrutare, cred că nişte îmbunătăţiri nu ar fi stricat:

1. Pagină de contact pe site.

Cred că e util să ai o pagină de contact pe site şi poate chiar să pui tot regulamentul campaniei. Înţeleg că s-a limitat la comunicarea pe Instagram dar totuşi cred că o pagină de “contact” ar fi fost utilă celor care aveau nevoie de mai multe informaţii.

2. Data campaniei

Din câte am observat pe site nu există un termen al campaniei. Chiar dacă au anunţat în 4 martie că în data de 7 se va termina campania totuşi pe site nu am găsit nimic legat de dată.

Concluzie

Chiar dacă Nivea e un brand internaţional iar agenţia AKQA e recunoscută în domeniu cred că mai multă atenţie ar fi avut un impact mai mare. Desigur, nu contest faptul că acest experiment le-a oferit o anume vizibilitate însă cred că se putea şi mai bine.

Dar cine ştie, poate vom vedea într-un viitor apropiat o campanie şi mai bună de recrutare, nu?