“Ia uite aici! Ce cont! Cine face interviul?” A fost prima reacție din grupul Instagramology.

Din start am știut că povestea din spatele fotografiilor cu iz de vară calmă, ușoară și culori pale merită să fie auzită.

Astfel, cu mare drag vi-i prezint pe Migdală și Nicu Stancu,  zi de zi “În jurul cozii“.

https://www.instagram.com/injurulcozii/https://www.facebook.com/injurulcozii/

 

Cine este mai mereu în jurul cozii lui Migdală, dincolo de ecranul laptopului, pc-ului și al telefonului? Care e ocupația/job-ul de zi cu zi?

O întrebare mai grea nu puteai să-mi pui… Întotdeauna mi-a fost greu să vorbesc despre mine, așa că am lăsat faptele să vorbească pentru mine. În viața de zi cu zi sunt publicitar, iar dincolo de ea sunt un aventurier, sau așa îmi place să cred despre mine. Cred că de aici și nevoia de a mă învârti în jurul cozii, o expresie pe care o folosesc metaforic. Cei care au un prieten patruped înțeleg la ce mă refer.

Recunosc, atunci când am deschis prima dată pagina “În jurul cozii”, am primit o senzație de liniște și naturalețe. Acesta era și scopul tău sau nu ai mers cu țintă anume? Poate nu toată lumea e interesată de aspectul social/personal din spatele cozii, însă aș dori să împarți cu noi povestea domnului Migdală.

Este pentru prima dată când aud asta. Prietenii mei sunt destul de critici cu fotografiile pe care le postez. Mă bucur să o aud, înseamnă că sunt pe drumul cel bun. Nu cred că am țel individual pe fiecare fotografie. Caut să spun o poveste, fiecare cadru întregește puzzle-ul din povestea lui Migdală. 

 

Gone with the wind #adventure #travel #running #puppy #funny #blacksea #missingsummer A photo posted by În jurul cozii (@injurulcozii) on

Migdală pot să zic că este unul din cățeii norocoși. A fost salvat de când era mic odată cu frățiorii lui. Chiar prima poză postată în acest proiect este cu ei. Mi-a fost greu la început, fiind primul cățel pe care-l creșteam, dar pe parcurs lucrurile au început să se așeze. Cred că odată cu plecările noastre săptămanale. Am început să postez din dorința de găsi un fel de common ground în care să mă desfășor cu el. Eu vroiam să fiu în permanență pe drumuri, iar el își dorea să fie cu mine. Cu fiecare postare s-a sedimentat povestea și am încercat să transmit cât mai clar faptul că un cățel salvat nu este o povară, ba din contră poate fi partenerul de drum perfect.

Așa că #adoptdontshop !

Imediat dupa ce am văzut contul tău, mi-am zis: “Maddie!” Există vreo legatură?

Când am aflat de existența lui Maddie am vrut să șterg contul. Nu mi-am dorit să copiez pe nimeni. Am început să-i apreciez, iar acum sunt o sursă de inspirație pentru mine.

Mai toate fotografiile tale au un numitor comun: natura..

Natura este doar cadrul, Migdală este numitorul comun.

My first #zoo experience #campingwithdogs #animaladdicts #dogsofinstagram #ig_romania #romaniamagica

A photo posted by În jurul cozii (@injurulcozii) on

 

E un proiect 2 în unul, atât travel tips cât și social. În plus îmi place să descopăr țara cu toate coclaurile ei și mă bucur că sunt inconjurat de mulți prieteni pasionați de natură, că altfel multe din locuri nu le-aș fi descoperit și împărtășit cu voi.

Deci când ai inceput, în general, să folosesti aplicația Instagram, în ce context?

Tot timpul am fost un întârziat în ceea ce privește social media și l-am folosit numai pentru popularizarea proiectelor pe care le-am dezvoltat sau în care m-am implicat și Instagram n-a fost o excepție. A început să facă parte din viața mea odată cu apariția lui Migdală. Cred că m-a inspirat suficient de mult încât să folosesc mai des camera telefonului.

Ce aplicații folosesti pentru editarea fotografiilor, ce filtre aplici deobicei?

Pot să zic că a fost un proces. Inițial editam direct în Instagram și foloseam foarte des Mayfair, apoi am renunțat la filtre și mă jucam cu expunerea și puțin din fade. N-a durat mult și am început să experimentez DSLR-ul și odată cu el DPP-ul, iar mai nou folosesc Lightroom. Complexitatea lui depășește limita mea de răbdare și presimt că vom înceta colaborarea curând.

Am observat tendința multora de a publica pe conturile lor și fotografii realizate cu camera, în special DSLR-uri, nu doar cele făcute cu telefonul. Ți se pare un lucru bun, rău sau irelevant?

Sunt unul din aceia și nu văd un lucru rău în asta. Până la urmă este o platformă de photo sharing și nu contează cum ai realizat-o atâta timp cât audiența ta apreciază imaginea.

The cliché question! Ce te motivează/inspiră/îți dă impulsul în general sau în acest caz, să deschizi camera și să publici ceva? Cu toții avem momente low&high.

Componenta socială din spatele proiectului. Este felul nostru de a milita pentru adopția câinilor maidanezi. Creez o fereastră în micul nostru univers prin care sperăm să-i inspirăm și pe alții… și da, Migdală este un maidanez. Tot timpul găsim locuri noi de explorat. În plus suntem abia la început de drum, în februarie facem un an de la prima noastră postare.  

Contează pentru tine ca galeria ta de fotografii să aibe un anumit feeling, culoare, temă sau publici pur și simplu, indiferent de lumină, nuanță sau alte caracteristici?  

Asta este în plan secundar. Când lucrezi cu un subiect neastâmpărat cum este Migdală și cu natura care este tot timpul imprevizibilă, nu sții dacă o să ajungi acasă cu o poză bună. De multe ori s-a întâmplat să fim plecați peste weekend și să n-am ce să postez: fie vremea nefavorabilă, fie lipsa inspirației, fie nerăbdarea lui Migdală. Așa că, atunci când ies în tură nu mă gândesc ce poze și cadre să fac. Urmăresc să fac poze frumoase prin care să transmită frumusețea locului și care să-i inspire și pe alții.

Crezi că platforma Instagram te-a ajutat personal sau professional și dacă da, cum anume, concret? Citesc deseori pe diverse site-uri că sunt oameni care câștigă sume serioase pe o singură fotografie publicată, care fac parte din agenții sau au manageri, fac parte din campanii serioase. 

Cu siguranță mă provoacă să fac poze mai frumoase. Urmăresc foarte multe pagini de succes care mă inspiră. Monetizarea proiectului nu este un obiectiv pentru mine, iar dacă în urma muncii pe care o depunem reușim să determinăm pe careva să salveze un cățel din adăpost sau de pe stradă, atunci pot să zic că avem un proiect de succes.

 Și apropo de oameni/brand-uri de success, spune-mi pe cine urmărești, cine te inspiră de pe Instagram. E greu să alegi, întotdeauna!

Sunt pagini care spun o poveste și pagini pe care se postează poze frumoase. Cred că o să mă limitez la “This wild idea” care are rețeta perfectă, dar sunt și alții pe care îi admir.

Mulți sunt de părere că niciodată viața reală nu e așa roz precum o fac alții să arate prin fotografiile lor. Tu ce părere ai, Instagram-ul ar trebui să arate realitatea sau doar ce e frumos?

Sunt de părere că fiecare fotografie postată este o fereastră în viața fiecăruia. Într-adevăr este ușor să-i dai o nuanță de roz, dar cred că nimănui nu-i pasă ce este dincolo de poză, în viața de zi cu zi.

Dar comunitatea din Romania cum ți se pare? Ce crezi că îi lipsește sau cum ai îmbunătăți-o, dacă ai putea?

Nu cred că pot să mă pronunț. Părerea mea ar fi ușor impertinentă având în vedere că sunt la început de drum.

Totuși crezi că prin platforma/comunitatea ce-o pune la dispoziție Instagram, există vreo șansă ca lucrurile din România în ceea ce privește percepția animalelor de companie/celor fără stăpân să se îmbunătățească, să schimbe gândirea românilor?

It’s an anywhere road for anybody anyhow…even for me! #ontheroad #wanderlust #keepgoing

A photo posted by În jurul cozii (@injurulcozii) on

Ar trebui să folosim toate platformele sociale. Am prieteni activi în zona asta care m-au ajutat la salvarea lui Migdală, iar social media joacă un rol important in desfășurarea activității lor. Prin povestea lui Migdală mi-am ales eu un rol mai pasiv in zona protecției animalelor și este un experiment care sper să funcționeze. În momentul de față este nevoie de implicare din partea fiecăruia în orice formă disponibilă. Spune-mi, te rog, cele mai faine locuri pe care le știi din Romania și alte țări, numai bune pentru frame-ul Instagram! Am călătorit destul de mult prin lume, dar în niciun loc nu mă regăsesc așa cum o fac la Vadu. Ocupă un loc special în inima mea și de fiecare dată când am ocazia mă duc cu Migdală acolo, indiferent de anotimp.

Mai enumăr 2 locuri și mă opresc aici. Am putea să facem un interviu separat numai despre asta!

Ar mai fi Inelet în județul Caraș, un cătun izolat pe Cheile Cernei și închid cu Porțile Iadului de la Darvaza, în Turkmenistan, un loc descoperit in urmă cu 3 ani.

Există vreun plan de viitor pentru Mig în ceea ce privește colaborarea voastră și fotografia on-line?

Nu avem o colaborare ci un parteneriat pe viață. Nu m-am gândit încă la asta, vedem pe parcurs ce oportunițăți avem.

Iar la final nu-i așa că vei împărți cu noi o fotografie cu mr. Migdală, numai pentru noi? Am fi tare bucuroși să avem ceva instant de la voi.

Cu siguranță. Am foarte multe care încă n-au văzut lumina zilei. Mi-ar trebui o zi întreagă ca să o aleg pe cea mai bună.

12386540_683891961748241_259694032_n