Atunci când organizezi festivaluri de talia Untold sau Electric Castle, te aştepţi să ai 3 categorii de oameni în jurul tău: cei mulţumiţi, cei nemulţumiţi şi restul. Desigur, printre ei mai încap şi alte combinaţii minore, dar pe astea nu le băgăm în seamă.

Chiar dacă stilul de muzică de la Untold nu a fost pentru mine (îmi place mai degrabă Switchfoot, Toby Mac, Lecrae, Jon Foreman, Need to Breathe şi poate alţii care nu-s atât de mainstream), am înţeles că oamenii din spatele proiectului trebuiau să aducă artişti care să mulţumească marea masă de oameni. Şi e un lucru normal din toate punctele de vedere, chiar şi cel economic.

Până la urmă, ideea de participare la un festival e simplu: cauţi festivalul pe internet, vezi ce artişti vin la festival, îi asculţi pe Youtube şi dacă-ţi plac şi crezi că sunt pe gustul tău, cumperi biletul şi mergi la eveniment. Iar dacă nu-ţi place niciun artist, atunci nu mergi! Simplu, nu?

Dar, pentru că suntem pe un site despre Instagram şi comunicarea pe social media prin acest canal, vreau să ne uităm puţin la ce s-a întâmplat pe contul oficial Instagram de la @Untoldfestival şi să vedem ce se putea face mai bine.

Şi poate veţi spune că marea masă de oameni care a participat la festival nu a fost interesată de cum a comunicat Untold pe Instagram şi că nimeni nu a văzut detaliile astea mici, însă eu cred că Untold putea fi un studiu de caz nu doar pentru specialiştii de comunicare, dar putea şi să ajute la atragerea mai multor sponsori anul viitor, făcându-l şi mai mare.

Chiar şi un cont de Instagram poate ajuta la creşterea brand awarness-ului unui festival!

Până în momentul de faţă, contul de Instagram @untoldfestival are 6,238 de urmăritori, iar pe hashtag-ul oficial #untoldfestival există 13,275 fotografii uploadate.

1. Fotografii mai bune

Untold_pe_Instagram

Primul lucru pe care-l am de reproşat celui care s-a ocupat de contul de Instagram Untold este modul/felul/stilul de a fotografia. Despre acest lucru Marian a scris un articol bun în care precizează cele 3 lucruri esenţiale pentru a putea administra un cont de Instagram ca un profesionist (sau cel puţin pentru a încerca).

Famous Instagrammers share tips for taking better photos and getting more followers

Nu mă consider un fotograf profesionist şi nici nu pot pretinde de la toată lumea să se ridice la nivelul unei opere de artă care să fie vândută pentru o sumă de 5 zero-uri, DAR am, cel puțin, aşteptarea ca un brand precum Untold Festival să aibă dezvoltat un simţ estetic şi vizual atunci când vine vorba de comunicarea vizuală în social media (sau măcar cel care se ocupă de comunicarea pe Instagram).

Genul acesta, acesta sau acesta de fotografii nu ar avea ce să căute pe contul de Instagram al Untold. De ce? Pentru că nu-mi exprimă nicio poveste, nicio atitudine şi nici măcar o stare.

Adică hai să ne uităm puţin la fotografia asta de la Glastonburry şi să o comparăm cu toate fotografiile uploadate pe Instagram de pe contul Untold. Sau fotografia asta de pe contul Tomorrowworld, sau asta de la Exit Fest. Există o diferenţă? Desigur. Şi una destul de mare.

Ce se putea face?

1. În primul rând, cel care se ocupă de contul de Instagram ar trebui să aibă câtuşi de puţin un simţ vizual dezvoltat. În cazul în care acest lucru nu se poate, din diferite motive, recomandarea mea este să se colaboreze cu un instagrammer bun (o listă de instagrammeri buni din România găsiţi aici) ori măcar cu un fotograf profesionist care să primească sarcină numai privind genul de fotografii de care este nevoie pentru Instagram.

2. Fotografiile făcute trebuie să fie de o calitate superioară. Ce-nseamnă asta? Că telefoanele cu camere slabe (mai mici de 10 MP) fac fotografii slabe, în special în mâna amatorilor. Există o oarecare diferenţă între un iPhone 6 – fotografie făcută de Cosmin Tudoran şi o fotografie uploadată pe Untold Festival.

3. Filtrele şi constratele prea puternice strică la sănătatea ochilor pierduţi pe Instagram. Sau cel puţin pe mine unul mă dureau ochii atunci când îmi mai ieşea o fotografie în feed. Nu vreau să fiu rău sau sarcastic, dar cred că s-a folosit prea mult (poate chiar obsesiv de mult) filtre care puteau să ajute şi să ofere un strop de frumuseţe fotografiei, în loc să le strice şi să le facă să arate aşa.

2. O strategie mai clară şi mai organizată

photo instagram

Ştiu că în timpul unui eveniment (fie că vorbim despre festival, conferinţe, dineuri, petreceri etc.) de multe ori apar cele neprevăzute şi atunci lucrurile nu se întâmplă precum ne aşteptam, dar pentru momentele astea trebuie să fie un back-up plan oferit de o strategie bine pusă la punct.

Mi-am dat seama din prima zi că Untold va comunica destul de haotic pe Instagram şi că nu vor fi lucruri interesante pentru care să merite să stau cu telefonul în mână şi ochii pe ecran în aşteptarea unei exclusivităţi.

“Show it quick, show it well” – oamenii nu mai au timp, de aceea orice fotografie uploadată pe Instagram trebuie să arate bine, să comunice exact şi să fie pe înţelesul targetului.

Ce se putea face?

1. Aş fi început comunicarea pe Instagram exact în momentul în care s-a lansat oficial proiectul Untold şi mi-aş fi construit o comunitate de-a lungul timpului. Asta înseamnă că aş fi comunicat cu oamenii de pe Instagram hashtag-ul oficial #untoldfestival şi aş fi construit mai mult conţinut despre artiştii care vor veni, cât şi despre brandurile care vor fi prezente. Mă bucur că au făcut cel puţin un concurs cu tedoo.

2. În fiecare dimineaţă aş fi uploadat cel puţin 3 imagini cu punctele principale din ziua respectivă – Instagrammerul român ştie că, pentru a putea strânge mai multe like-uri/comentarii, trebuie să uploadeze fotografia dimineaţa între orele 09:00 şi 09:30; atunci e momentul când oamenii îşi beau cafeaua, se trezesc sau sunt în drum spre birou. Desigur, Untold putea să profite de acest moment pentru a putea comunica cu urmăritorii lor cele mai importante momente ale zilei/serii.

3. Cel puţin 2 fotografii pe zi cu sponsorii/partenerii principali – Brandurile s-au activat destul de bine la festival (vezi articol aici şi aici) şi cred că meritau să fie prezente şi pe feed-ul contului de Instagram Untold.

4. Între 3-5 fotografii cu atmosfera de la festival – Fie că vorbim despre ce se întâmplă pe scena principală, în spatele scenei, în public, la food cort, behind the scenes, la intrare, în parc etc. Şi nu vă îngrijoraţi, când e un eveniment atât de mare şi cu aşa mulţi participanţi, nu mai există problema “dar nu e prea mult conţinut pentru o zi?”.

5. Making of video de 15 secunde doar pentru Instagram – Mi-a plăcut foarte mult ce au făcut cei de la TIFF anul acesta prin conţinutul video. Chiar dacă a fost o muncă foarte obositoare şi grea, au fost atenţi să comunice prin conţinut video premium şi să le ofere fanilor un making of scurt şi la obiect despre ce s-a întâmplat în ziua precedentă. Cam aşa ceva mi-ar fi plăcut să văd şi pe contul de Instagram de la Untold – un video (profesionist) de 15 secunde cu ce s-a întâmplat în ziua respectivă.

 

 3. Relaţia cu utilizatorii de Instagram

Jose Lourenco

Comunitatea este un cuvânt sfânt atunci când vine vorba de comunicarea pe social media. Şi asta de multe ori înseamnă muncă în plus, stat după ora de lucru pentru a-i răspunde unui fan/urmăritor şi a rezvolta anumite probleme. Sau cel puţin asta ar fi munca unui community manager!

Nu vreau să fiu prea subiectiv sau să bat apa în piuă, dar cred că o mai mare atenţie la utilizatorii de Instagram ar fi adus un plus de valoare bradului Untold şi ar fi consolidat comunitatea pe Instagram. Aş fi răspuns, cel puțin, tuturor celor care au lăsat comentarii pe Instagram şi aş fi monitorizat hashtag-urile #untoldfestival şi #untold.

Ce se putea face?

1. Cum ziceam şi mai sus – aş fi răspuns tuturor celor care au lăsat un comentariu pe Instagram. 

2. Aş fi folosit şi conţinutul unora pe Instagram prin posibilitatea de re-post. Iată aici un link unde explică ce aplicaţii şi cum se pot folosi pentru re-post.

3. Aş fi lucrat cu cel puţin 2 sau 3 instagrammeri pe partea de conţinut pe Instagram. Chiar dacă au fost bloggeri şi vloggeri oficiali la festival, nu aş fi trecut cu vederea şi comunicarea prin instagrammeri. De exemplu, Coachella arată faptul că unii instagrammeri preluau contul oficial @coachella.

Concluzie

Cam astea au fost aşteptările mele în mare parte de la contul de Instagram @untoldfestival; cred că are potenţial foarte mare. Asta a fost părerea mea despre ce se putea face mai bine şi sper ca pe viitor să vedem nişte îmbunătăţiri. Până la urmă, cred că şi alţii ar putea prelua ce-i bun şi pune în practică!

Cine are urechi de auzit să audă, iar cine are ochi de văzut să vadă.

Photo by Sawrad